
Născut(ă) 27 noiembrie 1912
Bucureşti
Decedat(ă) 28 octombrie 2008 (95 ani)
Bucureşti
Fiică a scriitorului N.D. Cocea şi a Floricăi Mille (fiica lui Constantin Mille), Dina Cocea s-a născut la Bucureşti la data de 27 noiembrie 1912. Sora ei se numeşte Tanţi Cocea.
Studiile de actorie le-a absolvit la Paris. Debutul teatral a avut loc tot la Paris, în anul 1934. Debutul în România şi l-a făcut la Teatrul „Comedia” din Bucureşti, în 17 ianuarie 1935, cu piesa de teatru „Adevăratul Iacob”, în rolul dansatoarei Yvette, alături de George Timică.
Pe marile ecrane a apărut pentru prima dată în 1934, într-un rol din filmul La jeune fille d'une nuit[1]. Debutul în filmul românesc s-a produs în 1939, în filmul O noapte de pomină, după care au urmat apariţii în filmele Neamul Şoimăreştilor, Ştefan cel Mare, Cantemir sau Iancu Jianu.
Între anii 1941-1949 a fost director la Teatrul Nostru şi la Studioul Teatrului Nostru, iar în perioada 1952-1962 a fost decan al Facultăţii de Teatru. Începând din 1956, a reprezentat România la congrese internaţionale sau la manifestările organizate de ONU şi UNESCO. Între anii 1979 şi 1989 a fost preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Artă din Instituţiile Teatrale şi Muzicale.
De-a lungul timpului, Dina Cocea a jucat în peste zece filme de lung-metraj, a avut peste o sută de roluri în spectacole de teatru, teatru radiofonic şi teatru pentru televiziune. A avut o prodigioasă activitate eseistică şi publicistică, scriind nenumărate articole de sinteză, critică şi cronică dramatică în presa de specialitate autohtonă şi din străinătate.
Între anii 2001 şi 2008 a fost societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.
Pentru activitatea sa deosebită i-a fost conferit titlul de Doctor honoris causa al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.
A încetat din viaţă cu o lună înainte de a împlini vârsta de 96 de ani.[2]
Filmografie
• O noapte de pomină (1939)
• Cartierul Veseliei (1964)
• Neamul Şoimăreştilor (1964)
• Ciprian Porumbescu (1972)
• Dimitrie Cantemir (1973)
• Ştefan cel Mare - Vaslui 1475 (1974)
• Muşchetarul român (1975)
• Aurel Vlaicu (1977)
• Iancu Jianu haiducul (1980)
• Cântec pentru fiul meu (1980)
• Atac în bibliotecă (1992)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu