Mâncăruri specifice româneşti de Crăciun

Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos Crăciunul, reprezintă pentru poporul român (in special cel Crestin Ortodox) un prilej de mare bucurie. După postul Crăciunului, perioadă de înfrânare atât trupească cât şi spirituală, dezlegare la mâncare de dulce aduce după sine numeroase obiceiuri şi un potpuriu de preparate din carne de porc şi dulciuri de sărbătoare. Tăierea porcului se face în ziua de Ignat. Din carne de porc, pentru praznicul Crăciunului, se prepară slănină, cârnaţi, cartaboşi, tobă, sarmale, friptură de porc, ciorbă de oase. Dulciurile care sfârşesc masa de sărbătoare, sau cu care sunt omeniţi oaspeţii care calcă pragul casei şi colindătorii sunt: cozonacul, plăcinta şi lipiile. Toate aceste preparate prezintă diversificări în funcţie de zona etnografică şi sunt însoţite de băuturi specifice fiecărei zone: ţuică, palincă, diverse vinuri.

Slănina este unul dintre preparatele culinare tradiţionale, obţinute în gospodăria românească prin prepararea grăsimii de porc aşezată fie pe burta animalului, fie pe spatele acestuia. Bucăţile de grăsime sunt tăiate fâşii, aşezate în saramură (saramura rezultă prin frecarea şi îngroparea grăsimii cu sare din belşug iar în unele zone se adaugă bucăţi de usturoi şi boia)şi lăsate la macerat 2-3 săptămâni. După aceea se scoate slănina şi se rade sarea excesivă şi după preferinţă se poate freca cu boia de ardei dulce sau iute sau se pune în afumători special construite pentru 2-3 zile. Să nu fie grasă se lasă cel puţin o lună. După aceea, slănina este aşezată în cămări special aerisite de curenţi de aer şi folosită fie ca atare, fie ca adaos la preparate culinare.

Cârnatul este un aliment preparat de obicei din carne tocată, slănină, sare şi condimente, iar uneori cu plante, şi sunt introduse într-un înveliş. Preparea cârnaţilor îşi are originea în bucătăria europeană.
Tradiţional, învelişul era făcut din intestinul unor animale, deşi în zilele noastre acesta este deseori sintetic.

Caltaboşii, numiţi în unele zone şi "cartaboşi" sau "călbaji", sunt nişte cârnaţi preparaţi de regula la tăierea porcului din măruntaele acestuia fierte şi măcinate. Se consumă proaspeţi sau afumaţi. Compoziţia diferă de la o zonă la alta, poate conţine sau nu orez şi bucăţele de slănină.
Dacă în compoziţia caltaboşilor se adaugă şi sânge (colectat la tăierea porcului, lăsat să se coaguleze, fiert şi măcinat), se obţine aşa-numitul "sângerete".

Sarmale

Sarma (sarma, сарма, plural sarme, сарми în majoritatea limbilor slave, şi sarmale în limba română; găluci în Moldova), este un cuvânt utilizat pentru a descrie un preparat culinar din carne tocată (de porc dar şi de vită, oaie, pasăre sau chiar peşte în zona Deltei mai ales), amestecată cu orez şi cu alte ingrediente şi învelită în foi de varză (proaspătă sau acră) sau de viţă, de ştevie etc, în forma unor rulouri. Se serveşte de obicei cu mămăligă şi smântână. Un sinonim al cuvântului sarma este: găluşcă.

Pregătire

Se pot face sarmale şi de post, înlocuind carnea din umplutură cu ciuperci, soia, legume tocate, păsat de porumb, sau chiar bucăţele de pâine (la alegere sau în diferite combinaţii după gust).
Varza folosită la prepararea sarmalelor poate fi proaspătă sau acră (murată rapid sau pentru a fi păstrată peste iarnă). Sarmalele se mai pot prepara cu foi (frunze) de podbal, ştevie, spanac sau (în unele zone) hrean. La servire, smântâna poate fi înlocuită cu iaurt sau (mai ales în Ardeal) cu lapte covăsit (iaurt preparat în casă).
Sarmalele cu păsat sunt "de post" dar pot fi şi "de frupt" dacă li se adaugă la împachetat căte o felie de costiţă sau jambon afumat în mijlocul umpluturii.
Gurmanzii sunt de părere că sarmalele sunt mai gustoase dacă se fierb într-un ceaun din fontă, la foc domol, dacă la fundul ceaunului şi printre sarmale se pun bucăţi de şorici afumat sau chiar un ciolan de porc afumat, multe frunze de cimbru şi mărar. În unele sate din Munţii Apuseni, (unde se mai păstrează denumirile de sarmă şi sarme), ţăranii pun printre sarmale, bucăţi de călbaj, un fel da caltaboş făcut cu bucăţi de carne amestecate în umplutura tradiţională şi bine afumat.

Servire

Se consideră că dacă se consumă după ce "stau" 2-3 zile, sarmalele vor avea o savoare deosebită. 
La masă, sarmalele de post se servesc cu sos de roşii, ceapă verde sau salată de ceapă uscată