Introducere în Folclorul Românesc

Folclorul românesc reprezintă totalitatea creaţiilor culturii spirituale româneşti. Sintagma se referă la producţiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele ei (majoritar dacoromân, dar şi aromân, meglenoromân şi istroromân), semnalate în interiorul graniţelor româneşti. Urmărind firul istoriei, folclorul din Românilor include şi creaţiile atribuite etniilor premergătoare populaţiei româneşti (traco-daci şi presupuşii proto-români, în situaţia în care nu există izvoare istorice care să ateste o populaţie la nord de Dunăre în Evul mediu timpuriu, până în mileniul doi al erei creştine).

Zone folclorice

Cunoscut la nivel regional mai ales în urma studiilor cu caracter ştiinţific întreprinse în secolul XX, folclorul pe teritoriul României a fost împărţit în numeroase zone folclorice, în funcţie de regiuni, văi ale râurilor mai importante, judeţe sau subregiuni ale unui judeţ. Folclorul ajunge să fie divizat chiar şi în funcţie de sate sau comune. Acest sistem de diviziuni, aparent exagerat, evidenţiază multitudinea de obiceiuri, tradiţii, datini, care, însumate, relevă identitatea românilor, existenţa lor străveche.
Principalele zone folclorice româneşti sunt următoarele: Crişana, Banat, Ţara Moţilor, Ţara Oaşului, Dobrogea, Moldova, Bucovina, Oltenia, Argeş, ţinutul Mehedinţi, zona Harghitei, care sunt în continuare subdivizate în zone mai mici, delimitate de un grad mai mare de particularitate în privinţa producţiilor folclorice.