Ceramică românească

Majoritatea ustensilelor necesare pregătirii mâncării şi păstrării lichidelor erau făcute în trecut din lut ars. Pe lângă această întrebuinţare, ceramica avea şi are şi astăzi, un rol decorativ în împodobirea interiorului. Coloritul strălucitor şi variat al smalţurilor de pe străchinele şi canceele agăţate pe pereţii caselor dau interiorului o notă de vioiciune care îi întregeşte ansamblul ornamental. Locul pe care ceramica îl ocupă în viaţa satelor româneşti se poate deduce din mulţimea centrelor de olărie care se găsesc răspândite pe întreg teritoriul ţării. Nu există regiune care să nu aibă centrele ei specializate de olărie. Şi fiecare centru produce o ceramică de anumite forme şi ornamentaţii, potrivit cu nevoile şi gusturile populaţiei din regiunea respectivă.

          Tradiţia ceramicii româneşti este veche şi strălucită. Dacă nu ar fi să amintim decât ceramica neolitică de Cucuteni, cunoscută de toată lumea pentru formele ei admirabile şi pentru splendida ei ornamentaţie şi cromatică şi ar fi destul ca să se înţeleagă perfecţia artei olarilor români. Peste această străveche tradiţie autohtonă care a evoluat şi s-a transformat de-a lungul timpului, s-au suprapus tradiţiile nu mai puţin strălucite ale ceramicii meridionale romane şi greceşti.

          Alături de ceramica românească s-a dezvoltat în Transilvania şi o valoroasă ceramică săsească în care tradiţiile de origine occidentală s-au împletit cu cele venite din Orient.

          Un criteriu important pentru calitatea vasului este arderea în cuptor. De el depinde culoarea vasului care împarte ceramica românească în două mari categorii: ceramica roşie şi ceramica neagră. Ceramica neagră se obşine din aceeaşi pastă ca şi ceramica roşie, deosebirea stând doar în felul de ardere specială a ceramicii negre. La ceramica neagră este vorba de o ardere incompletă sau reducătoare; la cea roşie arderea se face complet. Ceramica neagră este de o tradiţie tot atât de veche pe teritoriul ţării ca şi cea roşie. Tehnica de ornamentaţie a ceramicii negre este specifică, realizându-se prin lustruirea cu o piatră specială. Efectul ornamental obţinut este remarcabil: urmele cenuşii lăsate pe piatră se armonizează cu culoarea neagră- metalică a vasului. Până astăzi această ceramică se lucrează în estul Transilvaniei şi în Moldova, cel mai vestit centru de olărie neagră fiind localitatea Marginea din regiunea Suceava.

          Măiestria artistică a olarilor români este continuată astăzi şi încurajată în sensul dezvoltării ei şi al preluării elementelor tradiţionale de către ceramica produsă de artişti plastici, de cooperaţia meşteşugărească şi de industrie.