Tradiții și obiceiuri la români

Obiceiul, act de comunicare
Interesul oamenilor s-a îndreptat în ultimii ani spre obiceiurile folclorice. Fenomenul acesta se datoreşte încărcăturii valorice pe care le au obiceiurile, precum şi interesului omului pentru ele. Obiceiurile sînt, fără îndoială, pitoreşti manifestări folclorice, mari spectacole. Ele cuprind semnificaţii profunde asupra omului şi relaţiilor lui cu natură, cu lumea înconjurătoare. Astfel obiceiurile prezintă viaţă socială, diverse aspecte ale rînduielii ei.

Sistemul obiceiurilor
În cultura populară tradiţională, obiceiurile formează un capitol important, fiindcă întreagă viaţă a omului, muncă lui din timpul anului şi diferitele lui ocupaţii, relaţiile cu semenii şi cu întruchipările mitologice erau întreţesute cu obiceiuri. în folclorul nostru, unele obiceiuri au păstrat pînă astăzi forme ample de desfăşurare, în care vechile rituri se îmbină cu acte ceremoniale, cu manifestări spectaculoase.

Sărbătorile de iarnă la români
Sărbătorile de iarnă la români încep o dată cu prinderea Postului Crăciunului (15 noiembrie) şi ţin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zona la alta, având în centru marile sărbători creştine prâznuite în această perioadă. Reperele mai importante sunt: Postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan. În funcţie de acestea, grupele de tradiţii şi obiceiuri diferă.

Din istoricul sărbătorilor de iarnă
Folcloristica a grupat, în general, obiceiurile calendaristice în patru cicluri care corespund celor patru anotimpuri: obiceiuri de primavară, de vară, de toamnă şi de iarnă. Obiceiurile care se mai practică şi azi pe teritoriul folcloric românesc şi care prezintă forme interesante de integrare în cultura contemporană sunt cele din ciclul Anului Nou, deosebit de ample şi pline de semnificaţii pentru cultura noastra populară.

Sacrificarea porcului-act ritualic
Cu câteva zile înaintea inceperii ciclului zilelor “festive”, în comunitatea tradiţională românească are loc sacrificarea porcului, in ziua de Ignat-20 decembrie. Sacrificiul animalier a fost amplu discutat de cunoscuţi etnologi şi antropologi: G. Frazer, M. Taylor, W. Mannhardt, C. Levi-Strauss, M. Mauss, E. Durkhreim, C.Kluckholm etc.).

Crăciunul: etimologie şi desfăşurare
Crăciunul deschide ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor Anului Nou. Obiceiul de a colinda însemna, de fapt, a merge din casă în casă cu diferite urări. El se manifestă pregnant în ciclul Anului Nou, dar nu lipsea nici la alte obiceiuri, de pildă la Calus. La baza lui stă principiul pe care se intemeiază rinduiala convieţuirii şi a solidarităţii colective din satele noastre de obşte: toţi pentru unul şi unul pentru toţi.

Borita - personajul principal al cetei
Personajul cel mai interesant al cetei era boriţă sau turcă. Numele acesta se dădea unei măşti care avea o înfăţişare compozită:”barza cu coarne” sau”cerb cu cioc de barza”, cum se spunea de obicei, dar care se putea asemăna tot aşa de bine cu alte păsări sau cornute. Masca se trăgea pe cap, încît omul care o purta dispărea complet sub ea, afară de picioare, de la glezne în jos.

Colinde pădurenesti din Dabica, Hunedoara
Aceasta zonă este printre puţinele care au conservat tipuri de colinde ce dezvoltă teme si motive de o incontestabila vechime, exprimate intr-o limbă cu o puternică amprentă a trecutului. Predilectia pentu numarul 3, numar incarcat cu forta magica, divinatorie si purificatoare, este bogat ilustrata: boierul batrin Caciun isi trimite cele trei slugi cu trei solii spre a vedea cel rod de–mparat pe care trei sinioare mi-l d- apleaca.

Crăciunul la Orăştie

În satele hunedorene din zonă Oraştiei, vestea Naşterii Domnului în ieslea sfîntă este purtată pe uliţe de ceată de caluseri colindători în larmă de zurgălăi, tropote şi strigături. Sînt feciori în costume naţionale cu cămaşa cusută cu negru , în motive sobre, pline de rafinament, şi poale încreţite, cu cioareci de lînă albă, strînşi pe picior, cojoc alb înfundat, zurgălăi, (sau zdrancane) prinşi sub genunchi de o bandă cu ciucuri tricolori, lungi pînă la glezne, pe cap poartă căciulă neagră de miel împodobită cu până de fazan sau de păun, iar în mîini bîtă impodobiota şi ea cu panglici tricolore.

Colindatul copiilor
Practicile tradiţionale ale sărbătorilor de iarnă moştenite din cele mai vechi timpuri se desfăşoară şi în prezent în forme deosebit de variate, implicînd participarea întregii colectivităţi, inclusiv a copiilor. Crăciunul concentrează o seamă de ritualuri şi obiceiuri între care se remarcă, în toată frumuseţea şi prospeţimea sa, colindatul copiilor.



Sorcova si Semanatul
in dimineata Anului Nou, copiii obisnuiesc sa mearga cu Sorcova si cu Semanatul. Obiceiul Sorcovei este mai cunoscut in Muntenia, dar il regasim raspandit si in restul tarii. El este practicat de copii de la 3-4 ani pina la 12-13 ani. Exista zone ale tarii unde cu Sorcova merg numai baietii, iar in altele numai fete. Adesea copiii merg cite doi, alteori merge doar unul singur, colindindu-se doar membrilor familiei sau unui grup de vecini.



Plugusorul
Urarea cu plugul sau cu buhaiul, Pluguşorul cum i se spune în popor, este un străvechi obicei agrar prin excelentă, care se practică şi azi, mai cu seamă în Moldova. în ajunul Anului Nou, în multe locuri, chiar în ziua de Anul Nou, ceată de urâtori formată din doi pînă la douăzeci de flăcăi sau bărbaţi însurăţei de curînd, pleacă din casă în casă să ureze cu Plugusorul sau să "haiasca”, cum se spune în Moldova. Cu Pluguşorul urează astăzi şi copiii.

Floriile
Sub cuvintul Florii si Duminica Floriilor, dupa cum spune pretutindeni in Bucovina, sau Duminica Florilor si Staurile Florii, dupa cum se spune in unele locuri din Transilvania, se intelege duminica cea de pe urma din Paresimi sau Postul mare.

Saptamina intunecată şi Săptămâna Luminată
Aşa cum, în Calendarul Popular, Anul Nou Agrar începe la echinocţiul de primăvară, iar Anul Nou Pastoral la Singiorz (sf. Gheorge ), se spoate spune că Anul Ritual Creştin începe în Duminică învierii, socotită în popor că sfîrşit şi început de ciclu calendaristic, urmînd arhaicul model al morţii şi a reînvierii naturii , prin sacrificiul divinităţii.

Paştele
Cea mai mare, şi cea mai însemnată, mai sfîntă şi mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an, este sărbătoarea Paştelui, Paştele sau învierea Domnului, deoarece în această zi "Hristos a înviat din morţi cu moarte pre moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”, iar pe cei vii rascumparindu-i de sub jugul păcatului strămoşesc şi impăcâindu-i cu Dumnezeu; şi al doilea, pentru că ea cade totdeauna la începutul primăverii, anotimpul cel mai frumos şi mai plăcut, cînd toată natură învie.



Istoricul Sfintelor Pasti. Originea si datarea Pastelui evreesc si a celui crestin
Cuvîntul ebraic pasaa'h înseamnă trecere scăpare, eliberare. Grecii au preluat cuvîntul dindu-i formă Pascha, latinii Paschae şi de aici, în româneşte Paşti. Fiind un nume plural, se poate folosi şi vechea formă de Paşti în loc de Paşte, formă care s-a încetăţenit.

Invierea si sfintirea pastei
Cea mai însemnată coptură, pe care o mănâncă atît românii din Bucovina cît şi cei din Moldova în decursul sărbătorii Paştilor, este pască . Originea acestei copturi, după cum ne spune o legendă din Bucovina, e următoarea: Zice că, călătorind odată Isus Hristos cu apostolii săi prin mai multe sate şi oraşe spre a face oamenilor bine, şi ajungînd într-un sat, se abătură la un gospodar că să poposească puţin şi apoi să plece mai departe.



Legenda ouălor rosii
O legendă ne spune că, după răstignire, in noaptea de simbăta spre duminica, Pilat, invitat la un ospat dat in cinstea lui de mai-marii evreilor, ingindurat si indurat tinea un ou in miina. Tocmai in acel moment, un centurion navali in sala, strigind inspaimintat: ”Hristos a inviat!”. Sceptic Pilat a replicat: ”O sa invie, cind se va inrosi oul acesta”. Si oul s-a inrosit pe data. Minunea l-a facut pe roman să scape oul din mână.

Paştele Blajinilor
Dupa Duminica Tomii începe săptămâna Mironosiţilor sau a Negrelor, ultima duminica sugerând postul negru pe care obisnuiesc sa tina femeile in aceasta saptamina. A doua saptamina dupa Pasti e consacrata mai ales mortilor. De altfel, saptamina incepe cu Lunea morţilor sau Paştele mortilor, zi în care se inalţă rugăciuni si se fac sacrificii la mormintele morţilor din familie.

Ispaşul
Ispaşul sau înălţarea Domnului cade în fiecare an la 40 de zile după înviere sau în joia din săptămină a şasea după Paşti.Cînd cade Ispaşul codrul e încărcat de frunze şi iarbă e mare. De aceea flăcăii şi feţele mari de prin unele părţi ale Moldovei şi ale Munteniei se duc noaptea spre înălţarea Domnului prin alunişuri că să culeagă flori de alun , care înfloresc şi se scutură în această noapte şi care, după spusă lor sînt bune de leac şi dragoste.

Duminica Mare
Duminică Mare încheie şirul marilor sărbători domneşti începute cu Florii. în Bucovina şi Transilvania se zice că e cea mai mare dintre duminici, deoarece este ziua maicii Domnului nostru Isus Hristos. Foarte multe dintre datinile ce se obişnuiesc în această zi sînt în legătură cu ziua premergătoare, cu Sîmbătă moşilor sau cu Moşii de vară, sau cu sărbătoarea de-a două zi, Rusaliile.

Sărbătoarea Rusaliilor
Un moment important în marele ciclu al obiceiurilor de peste an era, în zonă noastră, din cele mai vechi timpuri, sărbătoarea Rusaliilor. Numele Rusaliilor păstrează amintirea uneia dintre cele mai grandioase sărbătoriri ale naturii. Pe plaiurile Taciei şi ale Phrygiei, patria rozelor şi a vinului, unde contrastele între anotimpuri erau atît de izbitoare, reîntoarcerea verii a fost celebrată cu un fast deosebit de populaţia tracă.

Sinzienele sau Drăgaică
Un moment important al sărbătorilor de vară era cel numit Sinzienele sau Drăgaică. în Moldova se numeşte sinzanie, în Ţara Romineasca-drăgaică, în Banat sînziene galbene şi Floarea lui Sf. Ioan, în Transilvania sinjuane, sinzene, sînzenie, plantă a cărei rădăcină trăieşte şi iarnă, iar primăvară da colţi şi mai tîrziu flori. Este o erbacee din familia rubiaceae, cu tulpină rigidă, rotundă, frunzele ei sînt dispuse cîte 8-12 , cu marginile răsucite, acoperite pe partea inferioară cu peri scurţi şi moi.

Obiceiuri nelegate de date fixe Paparudele si Caloianul
Printre obiceiurile de peste an, folcloriştii deosebesc obiceiurile ciclice, care au loc cu regularitate în timpul anumitor perioade ale anului, legate de anumite date calendaristice, şi obiceiurile nelegate de date fixe, ci de necesitatile productiei, de desfasurarea muncilor agricole. Dintre obiceiurile nelegate de date fixe ne vom opri doar asupra Paparudelor şi Caloianului.

Cununa grîului
Ceremonial agrar la trecerea spiritului grîului din ciclul vieţii (plantă) în ciclul morţii (sămînţa). Drumul spre nemurire al spiritului grîului intersectează trei adăposturi (lumi) succesive: preexistenţa, de la sămînţa semănată la sămînţa încolţită.

Boboteaza
Boboteaza, ultima zi a ciclului sărbătorilor de Anul Nou, marcată în calendarul creştin de celebrarea Botezului Domnului, dedicată purificării mediului înconjurător, în special a apelor, de forţele malefice. După unele prorociri şi indicaţii biblice, teologii au ajuns la concluzia că lisus s-a născut şi a murit în aceleaşi zile în care s-a născut şi a murit Adam.

Blagoveştenie
Blagoveştenie, ziua cînd Biserica creştină celebrează vestea adusă Fecioarei Maria de Arhanghelul Gavril că va naşte Fiul fără înaintaşi, Iisus Hristos, sinonimă cu Buna-Vestire. Sărbătoarea, fiind situată în imediata apropiere a echinocţiului de primăvară, cînd sosesc rîndunelele şi începe cucul a cînta este numită în Calendarul Popular şi Ziua Cucului.

Andreiu de Iarna
Sărbătoare populară cu dată fixă (30 noiembrie), sinonimă cu Cap de larnă şi Sîntandrei, dedicată unui zeu autohton, patron al lupilor, care a preluat din calendarul ortodox numele şi data de celebrare a Apostolului Andrei (30 noiembrie). Ciclul de sărbători populare de la sfîrşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie.