Cultură şi tradiţie: 05/08/10

1. Cetatea de scaun Suceava (Suceava)
Cetatea Sucevei cunoaste cea mai mare dezvoltare pe timpul lui Ştefan cel Mare care a investit mult în consolidarea şi extinderea cetăţii. Este serios afectată de către acţiunile domnitorilor aserviţi puterii otomane care fie îi dau foc (Alexandru Lăpuşneanu) fie îl aruncă în aer (Dumitraşcu Cantacuzino) pentru a fi pe placul turcilor. Pe parcursul timpului cetatea este restaurată dar primeşte înapoi doar o parte din infăţişarea sa iniţială.
Cetatea de Scaun a Sucevei, întâlnită şi sub denumirea de Cetatea Sucevei, este o cetate aflată la marginea de est a oraşului Suceava (în nordul României). Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălţime de 70 m faţă de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei.
Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei şi nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în Suceava au existat două cetăţi: Cetatea de Scaun şi Cetatea de Apus (Cetatea Şcheia), ambele fiind construite de domnitorul Petru I Muşat (1375-1391).
Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificaţii construit în Moldova la sfârşitul secolului al XlV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman. Sistemul de fortificaţii medievale cuprindea aşezări fortificate (curţi domneşti, mănăstiri cu ziduri înalte, precum şi cetăţi de importanţă strategică), în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având şanţuri adânci.
Cetatea a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea de Petru I Muşat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ştefan cel Mare şi distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitraşcu Cantacuzino. În prezent, Cetatea Sucevei se află în ruine.
Cetatea de Scaun a Sucevei a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2004, având codul de clasificare SV-II-a-A-05449 şi fiind alcătuită din următoarele 4 obiective ^[1]:

Fortul Muşatin - datează din sec. al XIV-lea şi are codul SV-II-m-A-05449.01
Incinta exterioară - datează din perioada 1476-1478 şi are codul SV-II-m-A-05449.02
Şanţ de apărare - datează de la sfârşitul sec. al XV-lea şi are codul SV-II-m-A-05449.03
Zid de contraescarpă - datează din a doua jumătate a sec. al XV-lea şi are codul SV-II-m-A-05449.04

La acestea se adaugă un sit arheologic, Platoul din faţa Cetăţii de Scaun, care este localizat la "Câmpul Şanţurilor", la marginea de est a oraşului şi pantele de nord ale dealului şi datează din epoca medievală (sec. XIV-XVII). Acest sit arheologic are codul de clasificare SV-I-s-A-05390.

Construcţia lui Petru I Muşat

Drumul de acces spre cetate. Pereţii
şanţului sunt susţinuţi de o contraescarpă.

În anul 1388, domnitorul Petru I Muşat (1375-1391) a mutat capitala Principatului Moldovei din oraşul Siret în oraşul Suceava. Voievodul era căsătorit cu sora regelui Poloniei, Vladislav Iagello (1386-1434).
Cetatea Sucevei (u gorodea Soceavea') este menţionată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului moldovean Petru I, în care este vorba de împrumutul (3.000 de ruble de argint frâncesc) cerut de regele Poloniei, care a oferit drept garanţie de restituire a banilor provincia Pocuţia. Documentul se încheie cu textul "... Şi s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în întâia săptămână a Postului sub pecetea noastră, în anul naşterii Domnului 1388". Cetatea este menţionată şi în alte documente moldoveneşti din 1393 şi 1395.
Ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost identificate mai multe etape de construcţie a cetăţii. Nu au fost identificate aici fortificaţii anterioare, rezultând că prima construcţie fortificată datează din epoca domniei lui Petru Muşat. Cercetările arheologice au determinat faptul că aici a existat un pâlc de pădure care a fost defrişat prin incendiere în vederea ridicării construcţie. Datarea construcţii se datorează şi descoperirii câtorva zeci de monede de argint (toate emise de monetăria voievodului Petru I Muşatinul) în cel mai vechi nivel al cetăţii.
Petru Muşat a construit în Suceava un castel fortificat pentru a-i servi ca reşedinţă voievodală. Castelul avea forma unui patrulater regulat, cu laturile opuse de lungimi egale (laturile de est şi de vest aveau 40 m, iar cele de sud şi de nord 36 m). În exterior, la fiecare colţ al cetăţii, dar şi pe mijlocul fiecărei laturi, erau dispuse turnuri pătrate de apărare (bastioane) cu latura de 4 m.
Zidurile aveau o grosime de aproximativ 2 metri, fiind construite din piatră nefasonată, între pietre aflându-se umplutură de piatră legată cu mortar, în care s-a mai pus piatră şi cărămidă sfărâmată. Au mai fost întrebuinţate în masa de zidărie şi bârne din lemn de stejar pentru a evita fisurarea zidurilor în urma tasării.
Pe latura de est, la o distanţă de aproximativ 4 metri de ziduri, a fost săpat un şanţ de apărare cu o adâncime variabilă, în jur de 10 metri.
În castel se intra printr-o poartă semicirculară (cu raza de 1,5 m) aflată pe latura de sud. Castelul avea în mijloc o curte interioară largă. În interiorul cetăţii, pe latura de est, se afla camera de gardă. De-a lungul zidurilor erau săpate pivniţe boltite ample, deasupra cărora se înşirau mai multe încăperi: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis şi o închisoare.
Pentru a proteja intrarea în cetate de pericolul atacării cetăţii cu mijloace de artilerie, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dezvoltat sistemul de apărare a cetăţii. El a construit în partea de sud un zid paralel cu zidul cetăţii, cu scopul de a proteja intrarea în cetate. De asemenea, a pavat curtea interioară şi căile de acces spre cetate.

Epoca lui Ştefan cel Mare

Cetatea Sucevei văzută de pe platou.

Domnitorul Ştefan cel Mare (1457-1504) a înţeles cel mai bine necesităţile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. El a construit primele mănăstiri fortificate din Moldova şi a întărit cetăţile existente. Considerând că Cetatea Sucevei nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, el a construit un zid de incintă care a înconjurat fortul muşatin, asemenea unui inel.
În construirea zidului de incintă, pot fi distinse două etape. În prima etapă, anterioară anului 1476, a fost construit, la aproximativ 20-25 m de zidul fortului muşatin, un zid de incintă cu o lăţime de 1,5 m, întărit cu trei turnuri pătrate (pe colţurile de nord-vest, sud-vest şi sud-est), care înconjurau laturile de vest, sud şi est ale primei fortificaţii; latura de nord se afla pe un pinten de deal, iar zidurile de pe această latură erau deja pe marginea dealului. Zidul de incintă avea înălţimea de 15 m faţă de fundul şanţului de apărare, fiind prevăzut cu creneluri (goluri de tragere) plasate în partea inferioară.
Un zid lega bastionul din sud-vest a fortului muşatin cu bastionul din colţul de sud-vest a zidului de incintă construit de Ştefan cel Mare. Pentru a evita prăbuşirea peretelui şanţului de apărare de pe latura de est, a fost construită o contraescarpă (un zid de piatră, cu rol de sprijin).
În vara anului 1476, Cetatea Sucevei a fost asediată de oştile turceşti, conduse de sultanul Mahomed al II-lea, fiind avariată. După cum ne informează cronicarul polonez Jan Dlugosz, oştenii aflaţi în cetate, conduşi de hatmanul Şendrea, s-au apărat eroic, iar oştile otomane au fost nevoite să se retragă. Acest asediu a demonstrat vulnerabilitatea zidurilor de incintă şi a turnurilor pătrate în faţa tirurilor de artilerie cu ghiulele de fier.
Ca urmare a celor constatate, începe a doua etapă de construcţie a cetăţii din timpul lui Ştefan cel Mare. Pentru a întări şi mai mult cetatea, domnitorul a dispus adăugarea la primul zid de incintă a unui al doilea zid, cu grosimea de 2 metri, care s-a unit pe latura de nord cu zidul fortificaţiei lui Petru Muşat. Noul zid de incintă cu o grosime apreciabilă (de cel puţin 3,5 m) a fost prevăzut cu şapte bastioane semicirculare: câte unul pe laturile de nord-vest, sud-vest, sud, sud-est şi nord-est şi două pe latura de est. Cele trei bastioane pătrate din prima etapă au fost menţinute fiind dublate cu ziduri semicirculare.
În septembrie 1477 a fost pusă o pisanie cu stema Moldovei pentru a aminti de lucrările de refacere întreprinse după asediul din 1476. Fragmente din pisanie au fost găsite cu prilejul lucrărilor de restaurare din anul 1971.
Şanţul de apărare a fost mult lărgit, fiind extins şi pe laturile de sud şi vest ^[8], cea de nord aflându-se pe un pinten de deal după cum am spus mai înainte. Acest fapt nu a permis umplerea cu apă a şanţului de apărare, ea putându-se scurge pe latura de nord.
Intrarea în cetate a fost mutată pe latura de nord-est, unde a fost construit peste şanţul săpat cu aproape un secol în urmă un pod cu o parte fixă şi una mobilă, suspendat pe doi piloni. Odată trecut podul, vizitatorii nepoftiţi dădeau de o capcană unde puteau să-şi piardă viaţa. După capcană, au fost construite două camere de gardă de o parte şi de alta a intrării.
De asemenea, în interiorul cetăţii, tot în perioada lui Ştefan cel Mare, au fost dezvoltate şi construcţiile cu parter şi etaj datând din epoca anterioară. Pe latura de est a fortului care avea trei etaje se aflau încăperile destinate voievodului şi familiei sale, atunci când locuiau în cetate. Pardoseala încăperilor era din cărămizi smălţuite, iar pereţii şi sobele au fost îmbrăcate în teracotă.
Pe latura de est, în dreptul bastionului, a fost construită o încăpere destinată a fi pulberărie (depozit de praf de puşcă). Pe platou, la 1 km distanţă de cetate, au fost construite întărituri pentru apărare, constând din gropi şi şanţuri mari care au fost nivelate în timp.
Cetatea a fost asediată din nou în anul 1485 de armatele otomane, apoi în perioada 26 septembrie - 19 octombrie 1497 de oştile poloneze conduse de regele Ioan Albert. Nici unul dintre atacuri nu a reuşit să ducă la predarea cetăţii.
În perioada domniei lui Ştefan cel Mare, Cetatea Sucevei era apărată de o garnizoană puternică, condusă de pârcălabi (dregători domneşti). La începutul domniei lui Ştefan, sunt menţionaţi pârcălabii Iliaş şi Ponici. Începând din a doua jumătate a secolului al XV-lea, pârcălabii au purtat denumirea de portari ai Sucevei. În timpul asediului din 1476, portar al Sucevei era Şendrea, cumnatul lui Ştefan cel Mare, urmat în funcţie de Luca Arbore.

Decăderea cetăţii şi distrugerea acesteia

Cetatea Sucevei văzută de pe platou.

Situată pe un pinten de deal, cetatea a fost afectată şi de alunecări de teren. În imagine se văd trei bastioane reconstruite parţial, dunga albă indicând nivelul la care se aflau ruinele la mijlocul secolului al XX-lea. În depărtare se vede turnul Bisericii Sfântul Dumitru, construit de Alexandru Lăpuşneanu şi având 40 metri înălţime.

Urmaşii lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea (1504-1517) şi Ştefăniţă Vodă (1517-1527) au efectuat unele lucrări de mică amploare de refacere a cetăţii, la zidul de incintă şi în interiorul fortului.
În anul 1538, oastea otomană (cu 150.000-200.000 soldaţi, după unele izvoare) condusă de însuşi sultanul Soliman Magnificul năvăleşte în Moldova cu gândul să o ocupe. În acelaşi timp, tătarii din Crimeea atacă hotarul de est, în timp ce oştile Ţării Româneşti şi Ungariei atacă dinspre vest. În drumul spre Suceava, otomanii beneficiază de sprijinul unor boieri moldoveni, nemulţumiţi de politica autoritară a domnnitorului Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546). Întruniţi la Curtea domnească din Bădeuţi, boierii trădători, în frunte cu hatmanul Mihu şi cu logofătul Gavril Trotuşan (ctitorul Bisericii Tuturor Sfinţilor din Părhăuţi - 1522), decid să predea Cetatea Sucevei sultanului.
Petru Rareş fuge în Transilvania, în Cetatea Ciceu, care îi aparţinea ca feudă, iar la 14 septembrie 1538 Soliman Magnificul intră în cetate cu mare alai şi fără a întâmpina rezistenţă. Sultanul numeşte ca domn pe Ştefan Lăcustă (1538-1540), un nepot al lui Ştefan cel Mare şi timp de câteva zile, turcii şi tătarii jefuiesc crunt Moldova. După cum menţionează cronicarul Macarie în letopiseţul său: "Oastea barbarilor purta război crunt cu Moldovlahia, prădând casele şi înveselindu-se cu prăzi. Atunci şi preafrumoasa cetate a Sucevei s-a supus turcilor şi ca o mireasă împodobită, ca o roabă au ruşinat-o... Turcii au pus mâna pe bogăţiile domnilor şi pe râuri de averi. De acolo s-a întors ca mare învingător, acel trufaş stăpânitor al turcilor şi s-a dus la cetatea împărătească, lăsând ca stăpân al domniei pe un oarecare Ştefan".
În anul 1540, boierii moldoveni îl asasinează pe Ştefan Lăcustă într-un foişor din cetate, în timp ce acesta dormea. Domnitorul Despot Vodă (1561-1563) îşi stabileşte şi el reşedinţa la Suceava. Cetatea este asediată din nou în anul 1563, timp de trei luni, de către hatmanul Ştefan Tomşa, iar mercenarii unguri care o apărau predau cetatea oştii lui Tomşa. Asediul din 1563 a provocat distrugeri grave cetăţii.
La solicitarea turcilor care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568) mută capitala Moldovei de la Suceava, oraş fortificat şi situat în nordul Moldovei, la Iaşi, localitate lipsită de fortificaţii. El este obligat să dărâme toate cetăţile, pentru ca ţara să fie incapabilă să se apere. Cu excepţia Hotinului, el incendiază toate cetăţile. După cum povesteşte cronicarul Grigore Ureche, "făcând pre cuvântul împăratului, au umplut cetăţile cu lemne şi le-au aprins de au ars şi s-au risipit".
La sfârşitul secolului al XVI-lea, Cetatea Sucevei devine reşedinţa domnitorilor Aron Vodă (1592-1595), Ştefan Răzvan (1595) şi Ieremia Movilă (1595-1606), care s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman. În anul 1596, zidurile vechii cetăţi sunt fortificate de Ieremia Movilă, după cum atestă un fragment de cărămidă descoperită în cetate şi inscripţionată.
În mai 1600, Mihai Viteazul întreprinde o campanie militară în Moldova. După ce armatele sale trec apa Trotuşului la 4 mai 1600 şi ocupă Bacăul la 10 mai, oştile valaho-transilvane se îndreptă spre Suceava, iar la 16 mai, apărătorii Cetăţii Sucevei îi deschid porţile şi se predau fără luptă. Unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, Ioan Kapturi, a fost numit noul pârcălab al cetăţii. La 29 mai 1600, el a jurat credinţă, în calitate de pârcălab, noului domnitor. Mihai Viteazul a lăsat în cetate o garnizoană.
Oştile poloneze şi cazace conduse de Jan Zamoyski şi Stanislaw Zolkiewski şi având un efectiv de circa 24.000 de oşteni trec Nistrul la 4 septembrie 1600, iar la 6 septembrie se află în faţa Cetăţii Suceava. Garnizoana lăsată aici de Mihai Viteazul după plecarea sa la Alba Iulia nu reuşeşte să ţină piept forţelor inamice, iar Ieremia Movilă era reînscăunat ca domn al Moldovei.
Domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) întreprinde lucrări de restaurare a Cetăţii Suceava. În timpul său, sunt refăcute zidurile din cărămidă, este înconjurată curtea interioară de o loggia susţinută de pilaştri de cărămidă, sunt reamenajate pivniţele de pe latura de vest, iar sobele din cetate sunt placate cu plăci de Iznik şi cahle pentru sobe de influenţă lituaniană. Pe latura sudică este construită o încăpere pentru îmbăierea domnitorului şi se amenajează o închisoare în turnul de pe mijlocul laturii sudice a fortului muşatin.
În anul 1653, cetatea este apărată de cazacii lui Timuş Hmelniţki, ginerele lui Vasile Lupu, în timpul luptelor pentru tron dintre oştile domnitorului Vasile Lupu şi cele ale logofătului Gheorghe Ştefan, pretendent la tronul Moldovei. Cetatea suferă grave avarii, iar hatmanul cazac este rănit grav şi moare sub zidurile cetăţii la 15 septembrie 1653.
Eustratie Dabija (1661-1665) dispune instalarea în Cetatea Sucevei a unei monetării, care funcţionează între anii 1662 şi 1668 şi unde se emit ultimele monede moldoveneşti (bani mărunţi de aramă, denumiţi "şalăi").
În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană polonă, cu acordul voievodului Ştefan Petriceicu (1672-1673, 1673-1674). După şase luni de luptă, oştile turceşti reuşesc să-i alunge pe polonezi şi îi poruncesc domnitorului Dumitraşcu Cantacuzino (1673, 1674-1675) să dărâme cetatea. În iulie 1675, "triimis-au Dumitraşco-vodă pe Panaitachii uşerul Morona c-un agă turcu, pentru să strâce cetăţile, şi cu alţi boieri. Şi atunce, ieşind nemţâi din Suceavă, au întrat acel Panaite, tălmaciu agăi, şi cu acel agă ... Dece atunce au strâcat cetatea Sucevei ş-a Neamţului ş-a Hotinului".
La rândul său, cronicarul Nicolae Costin precizează că: "... şi punând lagum (praf de puşcă), sub zidurile cetăţilor le-au arungat din temelie. Numai cetatea Sucevei, neputând-o strica cu lagum au umplut-o cu lemne şi cu paie, apoi le-au dat foc de au ars. Şi astfel slăbindu-i zidurile din pricina fierbinţelei de tot mari s-a risipit cetatea".
În anul 1684, la sfârşitul celei de-a treia domnii a lui Gheorghe Duca (1665-1666, 1668-1672, 1678-1683), întreagă latura de nord a cetăţii s-a prăbuşit în urma unui puternic cutremur, printre care "“… şi turnul cel mare din Cetatea Sucevei, ce-i zice turnul Nebuisăi”.

Cetatea ruinată

Cei care au trecut prin preajma cetăţii în următoarele secole au constata faptul că din aceasta nu mai rămăseseră decât nişte ruine. La sfârşitul secolului al XVII-lea, trupele polone de sub comanda regelui Ioan III Sobieski (1674-1696) au ocupat Suceava, stabilindu-şi cartierul general la Mănăstirea Zamca în timpul campaniei antiturceşti din anii 1690-1691. El a fortificat Zamca, transformând-o într-o adevărată cetate.
În anul 1700, aflat în trecere spre Istanbul, solul polonez Rafael Leszczynski consemnează în însemnările sale că în Suceava se mai păstrau doar ruinele Palatului Domnesc ^[17].
Timp de peste două secole, Cetatea Sucevei s-a aflat în părăsire, ruinându-se şi mai mult.
Abia la începutul secolului al XX-lea, arhitectul austriac Karl A. Romstorfer a efectuat lucrări de restaurare a Cetăţii de Scaun. El a efectuat primele săpături arheologice (1895-1904), a degajat ruinele ^[18] şi a consolidat părţile ameninţate de prăbuşire (1897-1903). Printre altele, arhitectul austriac este autorul primei monografii a Cetăţii Sucevei, intitulată Cetatea Sucevii descrisă pe temeiul propriilor cercetări făcute între anii 1895-1904 (Institutul de Arte Grafice "Carol I", Bucureşti, 1913) - 170 pagini+12 planşe anexate, 113 ilustraţii în text.
În anul 1951, la iniţiativa Academiei Române, a fost organizat primul şantier şcoală de arheologie medievală din România, sub conducerea profesorului Ion Nestor de la Facultatea de Istorie din Bucureşti, cercetări arheologice care au condus la stabilirea etapelor de edificare ale Cetăţii de Scaun. În perioada 1961-1970 s-au întreprins ample lucrări de protejare, consolidare şi restaurare parţială a cetăţii. A fost conservat paraclisul refăcut de Ştefan cel Mare, s-au înălţat cu câţiva metri unele ziduri ale fortului muşatin, cât şi zidurile de incintă. Cetatea rămâne însă fără zidurile de pe latura de nord, care se prăbuşiseră în urma cutremurului din anul 1684. În încăperea pulberăriei s-a intenţionat amenajarea unui muzeu al cetăţii.
Pentru a conserva zidurile cetăţii şi a împiedica prăbuşirea lor, au fost înălţate zidurile cu câţiva metri. Pentru delimitarea zidurilor vechilor ruine de cele înălţate de restauratori a fost trasată o dungă albă, ce şerpuieşte în exteriorul zidurilor.
În anul 2004, cu prilejul comemorării a 500 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, s-au finanţat din bugetul statului unele lucrări de restaurare parţială a cetăţii, fiind aplicată pe zidul fortului, în apropierea intrării, o placă memorială din marmură. Lucrările efectuate au vizat acoperirea pivniţei cu o placă din beton, consolidarea arcadelor interioare, restaurarea podului de acces în cetate etc.
Începând din anul 2005, în cetate sunt găzduite expoziţii temporare de pictură sau expoziţii cu figuri de ceară pe teme diverse.

Descriere

Planul Cetăţii de Scaun a Sucevei pe un panou aflat înainte de intrarea în cetate. Etapele de construcţie ale cetăţii sunt marcate cu culori diferite. Cu roşu este marcată perioada lui Petru Muşat, cu verde faza lui Alexandru cel Bun, cu portocaliu prima etapă a lui Ştefan cel Mare şi cu negru etapa a II-a a lui Ştefan cel Mare. Zidurile prăbuşite sunt marcate cu linii punctate.

Cetatea de Scaun a Sucevei este formată din mai multe elemente componente. Între cetate şi restul platoului se află un şanţ de apărare, ale cărui pereţi dinspre platou de pe latura de est au fost consolidate cu o contraescarpă. O astfel de construcţie a existat şi pe latura de sud, dar s-a prăbuşit. Pe latura de vest şi pe cea de sud-vest a fost construit un val de apărare artificial.
În cetate se pătrundea printr-un pod de acces cu o parte fixă şi o alta mobilă, sprijinit în doi piloni înalţi din piatră. Partea mobilă se putea ridica în caz de primejdie, dar odată trecut de ea exista o capcană în care puteau cădea vizitatorii nepoftiţi. Trecut şi de partea fixă a podului, se ajunge în curtea interioară a cetăţii. De acolo pentru a intra în clădirea fortului se trecea printr-un sistem de trei porţi, apărate de soldaţi ce stăteau în camere de gardă, special amenajate.
Fortul muşatin are un plan dreptunghiular, având laturile de nord şi sud de 36 m şi laturile de est şi vest de circa 40 m, cu ziduri groase de circa 1,50 m, întărite din loc în loc cu turnuri de apărare, de formă pătrată.
În mijlocul fortului se afla o curte interioară largă, înconjurată de încăperi cu diferite întrebuinţări:

pe latura de est, care avea trei etaje, se aflau apartamentele domneşti (ale voievodului şi ale familiei sale, când locuiau în cetate), un depozit de alimente şi un paraclis. Ferestrele încăperilor domneşti aveau dimensiuni mai mari, având ancadramente sculptate în piatră. În paraclis se pătrundea din curtea interioară prin intermediul unei scări de piatră în spirală. Pereţii paraclisului erau acoperiţi cu pictură în frescă. În dreptul intrării de pe latura de nord-est, în zona porţilor, se aflau o cameră pentru corpul de gardă, care păzea intrările.
pe latura de vest, se afla la subsol o pivniţă întinsă, sub formă de hală, în care se pătrundea din curtea interioară printr-o scară care cobora. Pivniţa era împărţită în două nave prin stâlpi masivi, dreptunghiulari, legaţi, pe de o parte, între ei prin arcuri semicirculare formate din bolţari, iar pe de altă parte, prin arcuri corespunzătoare, transversale, cu pereţii laterali. La parter exista o sală de mari dimensiuni, în care se întrunea Sfatul Domnesc. Sala avea console în stil gotic, console în stilul Renaşterii, chei de boltă dintre care una cu stema Moldovei (capul de bour cu o stea cu cinci raze între coarne, încadrat în dreapta de o rozetă cu cinci petale şi la stânga de o semilună) ^[21].
pe latura de sud se aflau baia domnească şi o închisoare în turnul de pe mijlocul laturii sudice a fortului muşatin. Iniţial, intrarea se făcea pe latura de sud, printr-o poartă încununată de un arc semicircular.
pe latura de nord nu existau încăperi, aici aflându-se doar zidul de incintă şi zidul fortului cu bastioane pătrate.

Restul încăperilor din cetate era destinat soldaţilor, cetatea având rol de apărare, ea nefiind locuită de domnitor, familia sa şi de sfetnici apropiaţi decât în caz de pericol, în restul timpului fiind folosită Curtea domnească din oraş.
Încăperile din cetate aveau sobe din teracotă smălţuuită, decorate cu motive geometrice, steme ale Moldovei, animale fantastice sau personaje mitologice. În exterior, pereţii erau decoraţi cu şiruri de discuri şi butoni ornamentali.
Ştefan cel Mare a adăugat în exteriorul zidului fortului muşatin, dar lipite de zid, două camere de gardă în dreptul intrării de pe latura de nord-est, iar Eustratie Dabija a construit la mijlocul secolului al XVII-lea o monetărie pe latura de est, dar zidurile acesteia s-au prăbuşit.
În exteriorul fortului se află zidurile de incintă construite în două etape, identificabile uşor, un zid din vremea lui Alexandru cel Bun paralel cu latura de sud şi un zid din vremea lui Ştefan cel Mare perpendicular pe turnul pătrat de pe latura de sud-vest. Zidurile de incintă au şapte bastioane semirculare, trei dintre ele având pereţii interiori de formă pătrată. Pe latura de est a zidurilor s-a construit depozitul de praf de puşcă, iar pe latura de sud s-a amenajat un loc de execuţie.