Cultura (francezul culture, latinescul cultura), conform DEX, se traduce prin totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.
Ansamblu de concepţii, de obiceiuri şi de credinţe care se statornicesc în timp în cadrul unor grupuri sociale sau naţionale şi care se transmit, prin viu grai, din generaţie în generaţie, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. Obicei, uzanţă; datină. Informaţie, reală sau legendară, privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă pe cale orală.
Simbolismul, proeminent în cele mai multe sărbători
Folcloriştii numesc aceste ceremonii "rituri de
trecere" denumite astfel de Arnold Van Gennep, în Riturile de trecere scriere publicată în 1909/1998 - pentru că ele marchează trecere
a de la o stare socială sau biologică la alta. Cu
m asemenea situaţii tranzitorii creează întotdeauna incertitutidine, rolul lor este de atenua pe
cât posibil energiile negative, tensiunile care rezultă din asemenea schimbări de statut.
O importantă sursă de informaţii o reprezintă cărţile lui Simion Florea Marian, un preot greco-catolic ce a trăit la sfârşitul secolului al IX-lea - începutul s
ecolului XX, întitulate Naşterea la români, Nunta la români, Moartea la români.
Riturile de trecere comportă trei subsecvenţe identificate de acelaşi Arnold Van Gennep, şi anume rituri de separaţie, ce preced naşterea,
nunta şi înmormântarea, de prag, anume evenimentul ca atare şi de integrare în noul statut sau intervalul ce urmează consumării evenimentului, aşa cum ar fi la naştere intervalul de 40 de zile până la mergerea la biserică a lăuzei, etc.
Tradiţiile naşterii la români
Ursitoarele
Credinţa în ursitoare, în puterea lor de a croi soarta fiecărui om, a fost şi mai este încă răspândită şi înrădăcinată în sânul poporului
român, ea fiind moştenită de la romani.
Sunt 3 aşa numite zâne care vin în nopţile fără soţ (3, 5, 7) din prima săptămână de viaţă a copilului nou-născut şi-i menesc soarta. Se zice că în timpurile străvechi, aceste ursitoare erau văzute şi auzite cum ursesc de către moaşele, care -
- în aceste zile -- privegheau nou-născuţii, pe mamele acestora şi chiar de părinţii copilului. Din păcate, pentru că moaşele au destăinuit acest secret, în zilele noastre ele nu mai au acest dar.
Legat de ursitoare, în Transilvania există încă tradiţia, ca moaşa care ajută la naşterea copilului, chiar dacă acesta s-a născut în spital, să-i pună în ca
mera unde el va sta, imediat după ce ajunge acasă, pe o pânză albă nouă, un "blid" cu făină de grâu cernută, sare, o pâine, un bănuţ şi un caier de lână. După 3 zile şi 3 nopţi dacă ursitoarele au venit, moaşa şi părinţii copilului vor vedea urma lăsată de ursitoare pe făină.
În Banat, Moldova şi Ţara Românească, la 3 zile după naşterea copilului, se întinde o masă mare cu mâncăruri alese: pâine, o găină, vin şi 3 bănuţi, aşa numita "cină a ursitoarelor", existând credinţa că ele trebuie să fie bine ospătate şi plătite pentru a fi mulţumite şi a ursi o soartă bună copilului. În Bucovina, moaşa -- cum se îngână ziua cu noaptea -- pune în camera copilului o lumină, pentru a arde toată noaptea, considerându-se că ursitoarele sunt mulţumite când găsesc această lumină şi îi ursesc copilului o soartă mai bună.
Botezul
Tradiţia moaşei legată de botezul copilului este inca foarte puternică la români.
În tradiţia românilor din Transilvania, Banat şi Oltenia, rolul moaşei la botez este foarte important. Ea duce copilul la biserică şi spune "duc un păgân şi voi aduce un creştin", iar la întoarcere spune "am dus un păgân şi am adus un creştin". Naşii, când iau copilul de la moaşă, pun un ban de argint jos pentru a o plăti.
În Oltenia, tradiţia merge mai departe, pentru că moaşa copilului merge apoi în ziua de Sf. Vasile' la casa copilului cu un colac şi un ban de argint, cadouri pentru copil şi părinţi, şi cu colacul pus pe capul copilului îl dă de grindă, urându-i acestuia să crească mare, sănătos şi cuminte. Apoi moaşa este aşezată la masă şi ospătată cu toată cinstea.
Prima baie
În apa primei bai tradiţia spune ca trebuie să se pună:
- Busuioc - ca să fie atrăgător copilul mai ales dacă este fată
- Grâu - să fie cinstit
- Mărar - să fie plăcut ca mărarul în bucate
- Mentă şi romaniţă - să crească uşor şi să fie sănătos
- Măciulii de mac - ca să doarmă bine
- Seminţe de cânepă - ca să crească repede
- Pene - ca să fie uşor ca pana
- Apă sfinţită - ca să fie copilul curat ca aceasta
- Lapte dulce
- Ouă - ca să fie sănătos şi plin ca oul, care trebuie să rămână întreg, mama copilului urmând să-l pună în apa de baie din a 2-a zi
- Bani - ca în viaţa copilul să aibă parte de avere.
Moaşa, după ce - conform tradiţiei - scoate banii, se duce şi pune apa de la baia copilului la rădăcina unui măr sau păr pentru a creşte copilul frumos şi sănătos ca pomul respectiv. Apoi moaşa se aşează pe covata întoarsă şi femeile o înconjoară de 3 ori, dansând şi chiuind. După toate acestea, moaşa trebuie să sară peste covată, cântând şi provocându-le pe nepoatele care-şi doresc un copil astfel:
S-aveţi şi voi câte-o fată
Dar săriţi mai 'năltişor,
S-aveţi şi câte-un fecior"
Scăldătoarea nepoatei
Este făcută de către moaşă în apă caldă, în care se pun diferite plante: mărar, mentă, gălbenele. După ce aceasta a ieşit din baie şi s-a îmbrăcat, ea este stropită de către moaşă cu apă sfinţită. După aceea, nepoata toarnă moaşei apă să se spele cu săpun şi să se şteargă cu prosopul pe care i l-a dat după naştere, sau îi toarnă acesteia apă sfinţită pe mâini. Acest gest semnifică spălarea mâinilor moaşei de păcatele femeii care a născut.
Masa moaşei
În a treia zi de Bobotează (în ziua de 8 ianuarie) moaşa invită nevestele şi nepoatele ei, precum şi pe preoteasa satului şi dă o masă. Ele aduc câte un plocon moaşei, care constă dintr-un coş care conţine: un colac, carne din porcul de Crăciun sau o pasăre, pâine şi o sticlă de vin.
În mijlocul mesei pregătite de moaşă, stă un colac pregătit de ea, în care a fost pusă o lumânare neaprinsă. Pe masă, se mai pun, într-o farfurie, frunze de muşcată pe fiecare stând lipită cu miere câte o bucăţică de hârtie, care înseamnă că moaşa să fie plăcută nepoatelor şi nevestelor ca mierea de la flori albinelor.
Se închină câte un pahar de rachiu şi se serveşte o dulceaţă. Aprinzând lumânarea, moaşa spune rugăciunea „Tatăl Nostru” şi tămâiază toate persoanele invitate la masă. Apoi se serveşte masa. După ce nepoatele şi nevestele au terminat de mâncat friptura, se adună bacşişul moaşei, de către una din nepoate.
Într-o farfurie ea pune un pahar cu vin, un picior de gâscă sau altă pasăre, o bucată de pâine, sare, piper şi ardei, şi întinzând farfuria în mijlocul mesei strigă: "Să fie moaşa la primejdie iute ca ardeiul". La sfârşit moaşa mulţumeşte pentru bacşişul primit, muşcă din piciorul de gâscă, bea vinul şi închină în cinstea tuturor celor prezenţi.
Sexul copilului
Există o tradiţie legată de precizarea sexului copilului de către moaşă: aceasta pune pe un fir de păr o verighetă de la o nepoată sau nevastă care a fost domnişoară la cununie şi care a fost slujită la biserică. Întinde nepoata pe pat şi ţine firul nemişcat deasupra burţii femeii. La un moment dat firul începe să se balanseze dintr-o parte în cealaltă dacă fătul este băiat sau circular dacă este fată.
.jpg)
